Anexa 4 la H.C.L. nr. 333/20.12.2017 Anexa nr. 15 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune in Muncipiul Resita
REGULAMENTUL
PENTRU EFECTUAREA SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE PERSOANE
CAP. I Dispozitii generale
ART. 1
(1)Prezentul regulament stabileste cadrul juridic unitar privind efectuarea serviciilor de transport public local, definind modalitatile si conditiile ce trebuie indeplinite pentru efectuarea serviciului, indicatorii de performanta, conditiile tehnice, precum si raporturile dintre operatorul de transport public si utlizatorii seriviciului.
(2)Prevederile prezentului regulament se aplica urmatoarelor servicii de transport public local:
- Servicii de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze.
(3)Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se pot efectua numai in conditiile respectarii prevederilor prezentului regulament si ale Caietului de sarcini al serviciilor de transport public local, ale reglementarilor in vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum si ale acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
ART. 2
Organizarea si efectuarea activitatilor specifice serviciilor de transport public local trebuie Sa asigure satisfacerea unor cerinte si nevoi de utilitate publica ale comunitatilor locale, si anume:
- satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populatiei si ale operatorilor economici pe teritoriul municipiului Resita;
- imbunatatirea sigurantei rutiere, protectiei mediului si calitatii transportului public local;
- deplasarea in conditii de siguranta si de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a marfurilor si a persoanelor transportate, precum gsi a bunurilor acestora prin polite de asigurari;
- accesul egal gi nediscriminatoriu al operatorilor de transport, respectiv al transportatorilor autorizati, la piata transportului public local;
- optimizarea functionarii pietei transportului public local prin asigurarea unui cadru concurential normal, dinamic si loial.
ART. 3
In sensul prezentului regulament, termenii si notiunile utilizate se definesc dupa cum urmeaza:
- activitate de transport public local de persoane - suma operatiunilor de transport care asigura, nemijlocit, deplasarea persoanelor cu ajutorul vehiculelor sau al combinatiei de vehicule, pe distante si in conditii prestabilite, efectuate in cadrul unuia dintre serviciile prevazute la art. 1 alin. (1);
- autobuz — autovehicul din categoria M2 sau M3, cu cel putin 4 roti si o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput si construit pentru transportul de persoane pe scaune sau in picioare si care are, in afara locului conducatorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, in conformitate cu prevederile OMLPTL nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementarilor privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea-RNTR 2, cu completarile si modificarile ulterioare;
- autoritate de autorizare — serviciul specializat de transport local din subordinea primariei municipiului Resita;
- autorizatie de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atesta ca transportatorul indeplineste conditiile pentru accesul la efectuarea transportului public local.
- caiet de sarcini al licentei de traseu - documentul care insoteste licenta de traseu, care cuprinde in principal cerintele pentru asigurarea programului de circulatie si realizarea unui transport in conditii de siguranta si confort;
- copie conforma a licentei de transport - documentul eliberat in baza licentei de transport de catre Autoritatea Rutieré Romana - A.R.R., in baza licentei de transport pentru fiecare dintre autobuzele utilizate de operatorul de transport in efectuarea transportului rutier public de persoane;
- continuitatea serviciilor — capacitatea de a asigura un serviciu neintrerupt in retelele de transport intr-o zona geografica determinata, in conformitate cu art. 4 pet. 13 din Directiva 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente in domeniul transportului rutier si pentru interfetele cu alte moduri de transport;
- compensatie de serviciu public — orice beneficiu, in special financiar, acordat direct sau indirect de catre o autoritate competenta, din fonduri publice, in perioada de punere in aplicare a unei obligatii de serviciu public sau in legatura cu perioada respectiva, in conformitate cu art. 2 lit. g din Regulamentul CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar si rutier de calatori:
- date privind calatoria — date de baza, precum orare si tarife ale mijloacelor de transport in comun, necesare in vederea furnizarii de informatii privind calatoriile multimodale inaintea si in timpul calatoriei, pentru a facilita planificarea, rezervarea si adaptarea acesteia in conformitate cu art. 4 pct. 16 din Directiva 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente in domeniul transportului rutier si pentru interfetele cu alte moduri de transport;
- licenta de transport - documentul eliberat de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R., in conditiile legii, care atesta ca detinatorul indeplineste conditiile de onorabilitate, capacitate financiara si competenta profesionala, acesta dandu-i dreptul de acces la transportul rutier public;
- licenta de traseu - documentul care da dreptul operatorului de transport rutier sa efectueze transport public local de persoane prin curse regulate sau curse regulate speciale cu autobuze pe un anumit traseu, conform programului de transport:
- obligatia de exploatare — obligatia care impune operatorului de transport public local de persoane autorizat si/sau licentiat ori transportatorului autorizat sa efectueze serviciul respectiv in conditii de continuitate, regularitate si de asigurare a capacitatilor necesare de transport si sa respecte conditiile impuse de autoritatile competente care acorda subventia.
Obligatia de exploatare include si obligatia operatorului de transport respectiv de a asigura toate serviciile complementare serviciului public de transport, respectiv: transportul bagajelor, spatii pentru depozitarea bagajelor, informarea calatorilor in timpul transportului, intretinerea si curatenia mijloacelor de transport, imbarcarea si debarcarea pasagerilor in locuri special amenajate — gari, autogari, pontoane de acostare, conditii de confort in timpul transportului, in conformitate cu prevederile art. 7 lit. m din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea si modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; - obligatie de serviciu public — o cerinta definita sau stabilita de cdtre o autoritate competenta, pentru a asigura servicii publice de transport de calatori de interes general, pe care un operator, daca ar tine seama de propriile sale interese comerciale, nu si le-ar asuma sau nu si le-ar asuma in aceeasi masura sau in aceleasi conditii fara a fi retribuit, in conformitate cu art. 2 lit. e din Regulamentul CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar si rutier de calatori;
- obligatia de transport — obligatia care impune oricarui operator de transport public local de persoane sau transportatorilor autorizati sa accepte si sa efectueze servicii publice subventionate de transport in conditiile stabilite de autoritatile competente, in conformitate cu prevederile art. 7 lit. n din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea si modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane;
- obligatia tarifara — obligatia care impune operatorilor de transport public local de persoane sau transportatorilor autorizati practicarea tarifelor stabilite de autoritatile competente, contrar interesului comercial al operatorilor sau transportatorilor, impunere care rezulta fie din stabilirea tarifelor sub costurile reale, fie din respingerea cererii de majorare a anumitor tarife, in conformitate cu prevederile art.7 lit. o din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea si modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane;
- persoana desemnata - persoana fizica care are calitatea de manager al activitatii de transport rutier, posesoare a unui certificat de competenta profesionala si care este angajata pe baza de contract de munca sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport a operatorului de transport/transportatorului autorizat:
- program de circulatie - documentul utilizat in transportul public local de persoane prin curse regulate, care contine in principal informatii privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, statiile pentru imbarcarea/debarcarea calatorilor, distantele dintre statii si intervalele de succedare a curselor;
- program de transport public judetean — programul propus si aprobat de consiliile judetene, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate intre localitatile judetului, programele de circulatie, capetele de traseu, Statiile publice, numarul si capacitatea autobuzelor necesare;
- program de transport public local - programul propus si aprobat de autoritatea de autorizare din cadrul primariei, avizat de catre consiliile locale, prin care se stabilesc: traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza unitatii administrativ-teritoriale, programele de circulatie, capetele de traseu, statiile publice, numarul si capacitatea autobuzelor necesare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice;
- stabilirea de tarife — operatiunea de analiza si calculatie a tarifelor, prin care autoritatile administratiei publice locale implicate stabilesc, dupa caz, structura si nivelurile tarifelor, in conformitate cu prevederile art. 7 lit.c din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea si modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane;
- statie publica - punctul de pe traseul unui serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, amenajat corespunzator, semnalizat printr-un indicator rutier $i care sa aiba in dotare un panou suplimentar pe care este atasat orarul conform caruia opresc autobuzele pentru urcarea $i coborarea persoanelor transportate;
- statii pentru transportul local de persoane prin curse regulate speciale — statiile utilizate pentru urcarea / coborarea persoanelor transportate, altele decat statiile publice si care asigura conditiile minime de siguranta pentru persoanele transportate;
- traseu - parcursul care asigura legatura dintre capatul de traseu de plecare si capatul de traseu de destinatie, pe care se efectueaza servicii regulate sau servicii regulate speciale. in functie de amplasarea capetelor de traseu si de parcursul dintre acestea, traseele pot fi judetene, interjudetene si internationale; traseele dintr-o asociatie de dezvoltare intercomunitaraé avand ca obiect transportul rutier public de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale, in conformitate cu prevederile art.3 pct. 38 din OG 27/2011 privind transporturile rutiere;
- transport rutier local de persoane — transportul rutier public de persoane prin servicii regulate efectuat in interiorul unei localitati, precum si in limitele unei localitati, precum si in limitele unei asociatii de dezvoltare intercomunitare, in conformitate cu prevederile art. 3 pct. 48 din Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere:
- operatorul de transport rutier — orice intreprindere care detine certificat unic de inregistrare, avand ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, detinatoare a unei licente de transport si care efectueaza transport rutier public cu vehicule rutiere detinute cu orice titlu, cu exceptia comodatului;
- utilizator al serviciului de transport public local - persoana fizica sau juridica beneficiara a unui serviciu de transport public local:
- legitimatie de calatorie - legitimatia de calatorie care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
- in cazul biletului
- corespunde prevederilor legale in vigoare la data utilizarii, tariful biletului este aprobat prin hotarare a Consiliului Local Resita;
- este validat la aparatele din mijlocul de transport in care este utilizat.
- in cazul abonamentului
- corespunde prevederilor legale in vigoare la data utilizarii, tariful abonamentului este aprobat prin hotarare a Consiliului Local Resita;
- este in perioada de valabilitate:
- este validat la aparatele din mijlocul de transport in care este utilizat.
29. calatorie — utilizarea unui vehicul de transport in comun pentru deplasarea unei persoane de la un punct al traseului, definit ca statie, la un alt punct, definit ca alta statie, avand ca lungime maxima distanta intre capetele de linii.
ART. 4
Indiferent de forma de gestiune a serviciului de transport public local, autoritatile administratiei publice locale din Municipiul Resita vor urmari prin exercitarea atributiilor, competentelor si drepturilor ce le revin conform legii ca efectuarea serviciului de transport public local sa se realizeze in conditii de siguranta rutiera, calitate si confort si in concordanta cu interesul general al comunitatilor pe care le reprezinta, in conformitate cu legislatia in vigoare.
CAP. Il Efectuarea transportului public local de persoane
SECTIUNEA 1 Principiile gi obiectivele efectuarii transportului public local de persoane
ART. 5
- Transportul public local se efectueaza numai in conditiile respectarii prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2001 privind transporturile rutiere, ale reglementarilor nationale si ale Uniunii Europene in vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum si ale acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
ART. 6
- Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate speciale transportul public efectuat tur-retur, pe rute si cu programe de transport prestabilite de catre beneficiarul serviciului de transport sau de catre cel care a angajat serviciul privind transportul unor persoane sau al unor grupuri de persoane, si anume: transportul copiilor, elevilor si studentilor la si de la institutiile de invatamant, transportul salariatilor la si de la institutiile la care sunt salariati sau transportul angajatilor unui operator economic la si de la locul de munca.
- Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale se poate desfasura pe raza UAT Municipiul Resita
- Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale locale se realizeaza de catre operatorii de transport rutier cu autobuze detinute in proprietate sau in baza unui contract de leasing pe baza de licente de traseu si caiete de sarcini elaborate si eliberate de Autoritatea de autorizare din cadrul UAT Resita.
Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii:
- se executa cu autobuze detinute in proprietate/concesiune, inmatriculate in judetul respectiv, sau in baza unui contract de leasing, pe baza unor programe de circulatie stabilite de catre cel care a angajat transportul cu operatorul de transport rutier:
- se executa de catre un operator de transport astfel cum este definit si licentiat conform Ordonantei Guvernului nr. 27/2011;
- persoanele transportate se imbarca si se debarca in statii stabilite special, de imbarcare-debarcare;
- operatorul de transport rutier incaseaza de la beneficiarul transportului sau de la cel care a angajat transportul contravaloarea serviciului stabilita in conformitate cu prevederile contractului de transport incheiat intre acestia;
- persoanele transportate se legitimeaza pe baza legitimatiei de serviciu valabile.
ART. 7
- Pentru accesul la infrastructura rutiera, vehiculele rutiere fabricate in tara sau in strainatate, inmatriculate sau care urmeaza sa fie inmatriculate in Romania, sunt supuse omologarii in vederea inmatricularii ori inregistrarii si/sau inspectiei tehnice periodice, dupa caz, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
- Transportul public local de persoane se efectueaza numai cu vehicule rutiere destinate prin constructie tipului respectiv de transport si, dupa caz, dotate cu tahografe si limitatoare de viteza, in conformitate cu reglementarile in vigoare.
- Transportul public local se efectueaza cu respectarea ansamblului reglementarilor care contribuie la imbunatatirea sigurantei rutiere, referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca mijloacele de transport, infrastructura rutiera, persoanele cu atributii care concura la siguranta circulatiei si ceilalti participanti la trafic.
ART. 8
- Efectuarea serviciului de transport public local trebuie sa asigure:
- cresterea nivelului de calitate al serviciului si de confort al utilizatorilor serviciilor publice de transport public local de persoane prin curse regulate:
- accesul la serviciile de transport public local si protectia categoriilor sociale defavorizate:
- informarea publicului calator;
- executarea transportului public local de persoane prin curse regulate in conditii de regularitate, siguranta si confort;
- corelarea capacitatii de transport cu fluxurile de calatori existente;
- continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate;
- corelarea curselor judetene, interjudetene cu cele locale pentru preluarea fluxurilor de calatori din statiile de transbordari/autogari apropiate de noduri de transport public local;
- UAT Resita va controla prestarea serviciillor de transport public prin curse regulate desfasurat pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale.
- UAT Resita are obligatia de a stabili si de a aplica strategia pe termen mediu si lung pentru extinderea, dezvoltarea si modernizarea serviciilor de transport public local de persoane, tinand seama de planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-sociala a localitatii si de cerintele de transport public local, evolutia acestora, precum si de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse si emisii minime de noxe.
SECTIUNEA a 2-a
Documente necesare pentru efectuarea transportului public local de persoane
- Transportul public local de persoane prin curse regulate
ART. 9
- Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate se atribuie UAT Resita, in baza mandatului primit din partea Consilului Local Resita, pe baza de hotarare de atribuire in gestiune delegata a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate prin atribuire directa.
- UAT Resita atribuie gestiunea serviciului unui singur operator de transport rutier care va avea dreptul exclusiv de a opera in teritoriul administrativ al municipiului Resita in schimbul indeplinirii obligatiilor de serviciu public, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 1370/2007/CE.
ART. 10
Modul de organizare si functionare a serviciului de transport public local de persoane are ca obiective:
- garantarea accesului egal si nediscriminatoriu al operatorilor de transport si al transportatorilor autorizati la piata transportului public local:
- garantarea respectdarii drepturilor si intereselor utilizatorilor serviciului de transport public local:
- asigurarea executarii unui transport public local suportabil in ceea ce priveste tariful de transport;
- recuperarea integrala a costurilor de exploatare, reabilitare si dezvoltare prin tarife/taxe suportate de catre beneficiarii directi ai transportului, denumiti in continuare utilizatori, si prin finantarea de la bugetele locale, asigurandu-se un profit rezonabil pentru operatorii de transport si transportatorii autorizati;
- sustinerea dezvoltarii economice a localitatilor prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne;
- protectia categoriilor sociale defavorizate, prin compensarea costului transportului de la bugetul local;
- dispecerizarea transportului public local de persoane realizat prin programe permanente;
- acordarea unor facilitati de transport anumitor categorii de persoane;
- asigurarea continuitatii serviciilor de transport prin programele de transport sau de functionare, dupa caz, corelate cu fluxurile de calatori sau de marfuri existent;
ART. 11
Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate pe raza de competenta a UAT Resita se efectueaza numai de catre operatorul caruia i s-a delegat gestiunea acestui serviciu de catre Consiliul Local Resita.
ART. 12
- Operatorii de transport/transportatorii autorizati au obligatia de a detine la bordul mijlocului de transport in comun, pe toata durata transportului public de persoane prin curse regulate, urmatoarele documente: a) licenta de traseu si caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licentei;
- programul de circulatie;
- copia conforma a licentei de transport, in cazul autobuzelor;
- legitimatia de serviciu valabila a conducatorului auto, din care sa reiasa ca este angajat al operatorului de transport/transportatorului autorizat:
- e) contractul de leasing in original ori o copie conforma cu originalul, in cazul in care autobuzul este utilizat in baza unui asemenea contract:
- actul prin care se dovedeste dreptul de munca in Romania, in cazul conducatorilor auto straini;
- asigurarea pentru persoanele transportate si bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad in sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat, in copie;
- certificatul de competenté profesionala al conducatorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil, dupa caz.
- Conducatorul mijlocului de transport in comun este obligat sa prezinte la controlul in trafic documentele mentionate la alin.(1), dupa caz.
ART. 13
- Licenta de traseu se elibereaza pentru traseele cuprinse in programele de transport rutier de persoane prin curse regulate, insotita de caietul de sarcini al acesteia si de programul de circulatie.
- Licenta de traseu insotita de caietul de sarcini aferent acesteia se elibereaza de Autoritatea de autorizare din cadrul UAT Resita, licentiaté in acest scop de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (A.N.R.S.C.).
ART. 14
Licenta de traseu se elibereaza in numarul de exemplare corespunzator numarului mijloacelor de transport in comun utilizat pentru efectuarea tuturor curselor prevazute in programul de circulatie.
SECTIUNEA a 3-a
Licente si autorizatii
- Eliberarea licentelor de traseu pentru cursele regulate de transport public local,
efectuate cu autobuze
ART. 15
- Licenta de traseu se elibereaza pentru traseele cuprinse in programele de transport rutier de persoane prin curse regulate, insotita de caietul de sarcini al acesteia si de programul de circulatie.
- Licenta de traseu insotita de caietul de sarcini aferent acesteia se elibereaza de catre Autoritatea de autorizare, pe baza deciziei Consiliului Local Resita de acordare a gestiunii delegate a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate realizate in urma procedurii de atribuire directa.
- Licentele de traseu se elibereaza operatorilor de transport rutier in numarul de exemplare corespunzator numéarului mijloacelor de transport in comun_ utilizat pentru efectuarea tuturor curselor prevazute in programul de circulatie.
- Licenta de traseu se elibereaza pentru o perioada de 6 ani, fara a depasi valabilitatea programului de transport precum si a contractului de atribuire in gestiune delegata a serviciului de transport public local efectuat prin curse regulate.
- in vederea obtinerii unei licente de traseu pentru serviciul de transport public local prin curse regulate operatorul de transport va depune un dosar care va cuprinde :
- cererea de eliberare licenta de traseu pentru serviciul de transport public local prin curse regulate ;
- dovada platii tarifului de eliberare a licentei de traseu ;
- Licenta de traseu este nominala si nu este transmisibila.
- Modelul licentei de traseu este prevazut in anexa nr. 2 la prezentul regulament.
- Caietul de sarcini aferent licentei de traseu cuprinde:
- statiile publice, precum si amplasarea acestora;
- numarul si capacitatea autobuzelor;
- intervalul de succedare a curselor;
- ora primei/ultimei plecari de la capetele de traseu;
- zilele in care se efectueaza transporturile.
ART. 16
(1) Pierderea, deteriorarea sau sustragerea licentelor de traseu se comunica de catre operatorul de transport rutier la Primaria Resita, in termen de maximum 15 zile de la data constatarii, acestea inlocuindu-se cu un document nou, cu plata tarifelor aferente.
(2) Pierderea sau sustragerea licentelor de traseu se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a Ill-a.
- Eliberarea duplicatelor
ART. 17
In situatia distrugerii, pierderii sau furtului autorizatiei de transport sau a licentei de traseu pentru curse regulate, se va elibera un duplicat, pe baza urmatoarelor documente: a) cererea solicitantului de eliberare a unui duplicat al documentului respectiv;
b) documentul deteriorat, dupa caz;
c) dovada ca s-a publicat intr-un ziar local pierderea, respectiv anularea documentului, dupa caz;
d) dovada ca s-a publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a Ill-a, pierderea sau sustragerea licentei de traseu, dupa caz;
e) dovada platii tarifului de eliberare a duplicatului documentului respectiv, dupa caz.
3. Inlocuirea autorizatiei de transport sau a licentei de traseu pentru curse regulate, ocazionata de schimbarea denumirii operatorului de transport sau a adresei sediului profesional al acestuia.
ART. 18
In situatia modificarii denumirii operatorului de transport sau a sediului profesional, se va inlocui autorizatia de transport, respectiv licenta de traseu pentru curse regulate, pe baza urmatoarelor documente:
- cererea solicitantului de inlocuire a documentului, in urma modificarilor survenite in datele de identificare ale operatorului;
- documentul vechi, in original;
- copiile conforme ale licentei de transport, continand noile date de identificare ale operatorului de transport rutier, dupa caz;
- in cazul curselor regulate speciale: actul aditional la contractul incheiat cu beneficiarul prin care se modifica datele de identificare ale operatorului de transport rutier cuprinse in contractul initial. Daca se modifica si durata contractului, se va percepe tariful corespunzator acesteia:
- dovada platii tarifului de inlocuire a documentului, dupa caz.
ART. 19
Documentul nou, continand noile date de identificare ale operatorului, va fi eliberat de catre autoritatea de autorizare, dupa analizarea solicitarii depuse.
4. Retragerea autorizatiei de transport, a licentei de traseu pentru curse regulate
ART. 20
Retragerea autorizatiei de transport, a licentei de traseu pentru curse regulate se face de catre Autoritatea de autorizare din cadrul Primariei Resita, in urmatoarele cazuri:
- cand nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza eliberarii acesteia:
- in cazul savarsirii de catre operatorul de transport rutier a unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini aferent licentei de traseu sau ale regulamentului pentru efectuarea serviciului:
- la incetarea activitatii operatorului de transport rutier;
- la retragerea licentei de transport.
ART. 21
- Se considera abateri grave de la conduita profesionala acele comportamente care:
- afecteaza substantial calitatea si siguranta serviciului prestat;
- vizeaza incalcarea legalitatii;
- favorizeaza sau realizeaza evaziunea fiscala:
- contorsioneaza sau elimina concurenta;
- instituie monopolul in piata sau manifesta tendinte monopoliste, neconcurentiale.
- Abaterile grave de la conduita profesionalaé a operatorilor de transport / transportatorilor autorizati constau in:
- folosirea de documente sau declaratii pe propria raspundere false in autorizarea, licentierea ori executarea serviciului respectiv;
- practicarea de proceduri vizand realizarea sau favorizarea evaziunii fiscale;
- incalcarea repetataé a metodologiei privind modul de realizare a tarifelor pentru serviciile prestate;
- incalcarea repetata a prevederilor contractului de atribuire in gestiune delegata a serviciului si ale regulamentului de organizare si efectuare a serviciului:
- incalcarea repetata a prevederilor legale privind respectarea legalitatii, siguranta, calitatea si continuitatea serviciului:
- incalcarea repetata a prevederilor privind protectia clientului si protectia mediului:
- transmiterea autorizatiilor de transport si a licentelor de traseu, pentru a fi utilizate de catre alte persoane juridice sau fizice;
- folosirea conducatorilor auto care nu detin atestat profesional sau al caror atestat are valabilitatea depasita;
- persoana desemnata nu a declarat ca are interdictia de a profesa, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila:
ART. 22
- Programul de transport local se intocmeste de Primaria Municipiului Resita si se aproba de catre Consiliul Local al Municipiului Resita si este prevazut in anexa nr.1 la caietul de sarcini al serviciului de transport public local care contine conditiile specifice privind traseele, rutele de circulatie, perioadele si programul de circulatie, distanta km/traseu si numarul mijloacelor de transport necesare.
- Programul de transport local in zilele declarate ca sarbatori legale este acelasi cu programul de sambata/duminica.
- in perioada de valabilitate, programul de transport public local prin curse regulate poate fi actualizat prin hotarare a Consiliului Local Resita, astfel:
- prin prelungirea traseelor existente, respectiv modificarea unuia sau ambelor capete de traseu;
- prin introducerea de noi trasee;
- prin modificarea numarului de curse de catre autoritatea locala de transport;
- prin modificarea orelor din graficele de circulatie;
- prin introducerea de statii noi;
- prin eliminarea de statii, la solicitarea operatorului de transport rutier;
ART. 23
- Tarifele pentru serviciul de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate se stabilesc prin hotarare a Consiliului Local Resita, pe traseul aferent si pe baza fundamentarii realizate de catre operatorul de transport. Preturile si tarifele aferente serviciilor de utilitati publice se fundamenteaza, cu respectarea metodologiei de calcul stabilite prin Ordinul 272/2007 al ANRSC, pe baza cheltuielilor de productie si exploatare, a cheltuielilor de intretinere si reparatii, a amortismentelor aferente capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, a costurilor pentru protectia mediului, a costurilor financiare asociate creditelor contractate, a costurilor derivand din contractul de delegare a gestiunii, si includ o cota pentru crearea surselor de dezvoltare si modernizare a sistemelor de utilitati publice, precum si o cota de profit, in conformitate cu art. 43 (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice.
- Tarifele pentru serviciul de transport public local se pot ajusta periodic pe baza cererilor primite de la operatorii de transport, prin hotarari ale Consiliului Local Resita, in baza cresterii indicelui preturilor de consum fata de nivelul existent la data precedentei ajustari. Nivelul tarifelor pentru serviciul de transport public local de persoane se determina pe baza analizei situatiei economico-financiare a operatorilor de transport, precum si a influentelor reale primite in costuri, determinate de evolutia preturilor pe economie.
- Tarifele pentru serviciul de transport public local se pot modifica, prin hotarare a Consiliului Local Resita, pe traseul aferent. Modificarea tarifelor se face in baza cererilor primite de la operatorul de transport, in cazurile care conduc la modificarea majora a costurilor ori a conditiilor de exploatare, care determina modificarea cheltuielilor cu o influenta mai mare decat cea determinata de influenta indicelui preturilor de consum, pe 0 perioada de 3 luni consecutiv.
ART. 24
- Operatorul de transport public de persoane va asigura corelarea tarifului de transport cu gradul de confort si siguranta al mijlocului de transport.
Prin nivelul tarifelor de transport pentru serviciile de transport public local de persoane, suportate de catre utilizatori, se vor recupera integral costurile de exploatare, reabilitare si dezvoltare, precum si prin finantarea de la bugetele locale, asigurandu-se astfel un profit rezonabil pentru operatorul de transport, in conformitate cu art.12 alin. 3 din Ordinul 272/2007 al ANRSC.
- Acoperirea influentelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimatiile de calatorie individuale pentru serviciul de transport public local, stabilite prin lege sau aprobate pentru anumite categorii de persoane de catre Consiliul Local Resita sau acoperirea diferentelor dintre costurile inregistrate de operatorul de transport rutier pentru efectuarea serviciului si sumele efectiv incasate ca urmare a vanzarii legitimatiilor de calatorie individuale se asigura din bugetele locale ale UAT Resita, corespunzator cu nivelul tarifelor de vanzare catre populatie a legitimatiilor de calatorie, in conformitate cu art. 42 alin.2 din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local.
SECTIUNEA a 4-a
Carduri electronice
ART. 25
- Operatorul de transport public local de persoane va asigura integrarea tarifara prin utilizarea unui singur tip de legitimatie de calatorie denumita bilet/card de calatorie, pentru toate mijloacele de transport public local de persoane prin curse regulate pe teritoriu municipiului Resita.
- Cardul electronic de calatorie - este o legitimatie de calatorie/titlu de calatorie. Poate fide doua tipuri: abonament si portofel electronic (inlocuiesc biletele tiparite).
A. Cardul electronic de tip abonament poate fi :
- nominal formatat, tiparit personalizat cu nume si poza — netransmisibil, utilizat numai in cazul pensionarilor, veteranilor, insotitorilor persoane invalide, elevilor, studentilor si altor categorii la cererea acestora;
- nominal formatat si netiparit (fara nume si poza) — netransmisibil:
- nominal pe institutie formatat, fara personalizare cu nume si poza — transmisibil pentru angajatii institutiei;
B. Cardul electronic tip portofel (are rolul de a inlocui biletele tiparite):
a.) card nominal formatat, transmisibil (poate fi si personalizat la cerere);
b.) card nenominal formatat, transmisibil:
- Cardul electronic de calatorie valabil - este o legitimatie de calatorie valabila daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
- in cazul biletului:
- corespunde prevederilor legale jn vigoare la data utilizarii, tariful biletului este aprobat prin hotarare a Consiliului Local Resita;
- este validat la aparatele din mijlocul de transport in care este utilizat.
- in cazul abonamentului:
- corespunde prevederilor legale in vigoare la data utilizarii, tariful abonamentului este aprobat prin hotarare a Consiliului Local Resita;
- este in perioada de valabilitate;
- este validat la aparatele din mijlocul de transport in care este utilizat.
- Cardul electronic de calatorie nevalabil - abonament cu termen expirat, card portofel electronic nevalidat in acel vehicul.
- Cardul electronic de calatorie nevalidat — cardul electronic care nu a fost trecut prin fata validatorului din mijlocul de transport sau nu a fost confirmat prin afisaj de validator.
- Validarea cardului de calatorie — trecerea acestuia prin fata validatorului electronic din mijlocul de transport urmat de confirmare prin afisaj.
ART. 26
- Cardul electronic de calatorie poate fi incarcat cu titlurile de calatorie disponibile in oferta tarifara (bilete si abonamente), aprobata prin hotarare a Consiliului Local Resita.
- Cardul nominal va fi inscriptionat electronic in memoria disponibila cu datele de identificare ale posesorului (cnp, nume, prenume, adresa) si poate fi personalizat cu numele, prenumele, poza calatorului (confirmate prin prezentarea actului de identitate).
- Cardul tip abonament si portofel electronic este formatat si codat. Cardul este reutilizabil si reincarcabil cu date in format electronic.
ART. 27
Emiterea cardurilor electronice de calatorie:
(1) Cardurile tip abonament pot fi procurate pe baza actului de identitate, ele pot fi personalizate prin imprimare la cerere pentru categoria acelor utilizatori ce platesc integral contravaloarea acestora. in cazul categoriilor favorizate (pensionari, veterani, insotitori persoane invalide, elevi, studenti, etc.) exista obligatia personalizarii prin imprimare pe card a numelui si fotografiei utilizatorului de card. La prima emitere cardul nominal suportul magnetic, este gratuit.
(2) Cardurile tip portofel pot fi procurate de la punctele de vanzare autorizate sau de la automatele de vanzare dotate cu aparatura electronica necesara acestei proceduri. in cazul cardurilor tip portofel nenominale suportul magnetic se elibereaza contra cost la valoarea de 5 lei (TVA inclus), iar in cazul cardurilor tip portofel nominal suportul este gratuit la prima emitere.
ART. 28
Incarcarea si reincarcarea cardurilor electronice de calatorie tip portofel
- Cardul tip portofel electronic se poate incarca la punctele de vanzare prestabilite cu valoarea solicitata de calator, ceea ce reprezinta contravaloarea a cel putin o calatorie pe mijloacele de transport public.
- Reincarcarea cardului de calatorie se face la punctele de vanzare sau la automatele de vanzare dotate cu aparatura electronica necesara acestei proceduri.
ART. 29
Reinnoirea/extinderea perioadei cardurilor electronice de calatorie tip abonament
Se face prin prelungirea perioadei de valabilitate a abonamentului, prin inscriere electronica la un punct de vanzare/automat, dupa achitarea contravalorii acestuia.
ART. 30
Transferul informatiilor de pe card, blocarea cardului electronic
- In cazul pierderii unui card nominal (personalizat sau nu) se va solicita in scris la cel mai apropiat punct de vanzare elibererarea unui alt card. Posesorul cardului legitimat cu acte de identitate poate solicita suspendarea, blocarea cardului declarat nul si transferul informatiilor pe un card nou. Soldul pe card este cel din momentul declararii.
- in cazul nefunctionarii (distrugere, defectare sau pierderea) unui card, la solicitarea posesorului de card se face transferul de informatii de pe un card de calatorie vechi pe unul nou emis. Soldul si perioada de abonament ramasa se translateaza pe cardul nou prin plata contravalorii transferului de 5 lei (TVA si card magnetic inclus).
ART. 31
- Cardurile electronice de calatorie tip abonament si tip portofel electronic vor fi validate in mod obligatoriu la aparatele special montate in acest scop, imediat dupa urcarea in mijlocul de transport.
- Portofelul electronic prin validare se decrementeaza cu contravaloarea numarului de calatorii solicitate conform tarifelor practicate. Un card tip portofel electronic se poate utiliza la plata calatoriei a mai multi pasageri din acelasi vehicul de transport in comun. Achitarea contravalorii unei calatorii pentru o persoana da dreptul la o singura calatorie, pe o semicursa, fara intrerupere, numai in vehiculul in care a fost validat, valabilitatea acestei calatorii este de maxim 60 de minute din momentul validarii, in prezenta cardului tip portofel ce la solicitare se poate prezenta la control.
SECTIUNEA a 5-a
Facilitati la transportul public
ART. 32
- In conformitate cu prevederile legale, dupa atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de catre Consiliul Local Resita, acesta poate acorda facilitati de transport pentru urmatoarele categorii de persoane:
I. Facilitati la transportul public local, obligatorii a fi acordate prin lege
Pentru serviciul de transport public local de persoane organizat de catre autoritatile administratiei publice locale, pe raza administrativ teritoriala respectiva beneficiaza de gratuitate la transport urmatoarele categorii de persoane:
- veteranii si vaduvele de razboi, in conformitate cu prevederile Legii nr.44/1994 privind acordarea unor drepturi veteranilor si vaduvelor de razboi;
- persoanele persecutate din motive politice, in conformitate cu prevederile Legii nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice in perioada comunista;
- luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei romane din decembrie 1989, in conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi acestora, ranitilor si luptatorilor la Revolutia din 1989;
- persoanele cu handicap grav, insotitorii persoanelor cu handicap grav si asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav in prezenta acestora, in conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
- e) donatorii de sange beneficiaza de abonament cu reducere 50% pentru transportul in comun pe 0 perioada de 1 luna pentru fiecare donator, in conformitate cu prevederile Legii nr. 282/2005 si HG 1364/2006;
II) Facilitati la transportul public local, altele decat cele obligatorii prin lege, si prevederile legislative care permit acordarea acestora prin Hotarare a Consiliului Local Resita
In conformitate cu prevederile art. 1 alin. 4 lit. m, ale art.1 alin.6 lit. e si ale art.17 alin.1 lito din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, autoritatile administratiei publice locale pot asigura resursele bugetare pentru sustinerea totala sau partiala a costurilor de transport public pentru urmatoarele categorii de persoane:
- pensionarii, persoanele care au atins varsta de pensionare sau beneficiarii de pensie de urmas;
- prescolari (5-7 ani):
- elevi;
- studenti:
- tinerii cu varste intre 16 si 25 de ani aflati in dificultate si confruntati cu riscul excluderii profesionale in scopul facilitarii accesului lor la un loc de munca, in conformitate cu Legea nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale;
- alte categorii sociale in conformitate cu prevederile legale.
- Dupa atribuirea contractului de delegare de gestiune a serviciului de transport public local, subventiile acordate pentru persoanele care beneficiaza de gratuitate la transportul public local de persoane prin curse regulate, se vor asigura in conformitate cu prevederile din prezentul Regulament, in conformitate cu Caietul de sarcini, contractul de delegare a gestiunii si cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare.
Art. 33
- Persoanele ce beneficiaza de gratuitate la transportul public local de persoane prin curse regulate, mentionate la art. 32 vor circula cu mijloacele de transport in comun pe baza legitimatiei de transport tip card si a buletinului sau cartii de identitate.
- Eliberarea legitimatiilor de transport tip card pentru persoanele care beneficiaza de gratuitate la transportul public local de persoane prin curse regulate se face de catre operatorul de transport la cererea persoanelor care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 32, pe baza prezentarii buletinului sau cartii de identitate si a legitimatiei de veteran de razboi/de vaduva de razboi/ de detinut politic/de luptator care a contribuit la victoria revolutiei romane din decembrie 1989, legitimatia pentru transportul gratuit a persoanei cu handicap, vizata la zi, confirmarea emisa de Centrul de Transfuzie Sanguina, a cuponului de pensie si a carnetului de elev sau student.
- Persoanele care beneficiaza de facilitati la transportul public local de persoane prin curse regulate, in baza legitimatiilor de transport tip card au dreptul de a circula cu mijloacele de transport in comun pe intreg teritoriul UAT Resita, conform hotararii de consiliu local si au obligatia_validarii_cardului_la_fiecare utilizare_a unui_mijloc de transport. Nevalidarea cardului constituie contraventie si se sanctioneaza identic ca o calatorie fara titlu de transport valabil.
- Plata contravalorii transportului de catre autoritatea administratiei publice locale pentru beneficiarii de facilitati la transportul public local, stabilite prin lege sau aprobate pentru anumite categorii de persoane de catre Consiliul Local Resita, se face in baza validarii legitimatiilor de tip card in mijlocul de transport, la tariful aprobat prin hotararea Consiliului Local Resita.
- Facturile intocmite de catre operator pentru fiecare categorie de persoane care beneficiaza de facilitati la transportul public local, vor fi insotite de evidenta lunara a calatoriilor efectuate de catre fiecare beneficiar si care va cuprinde: CNP, nume, act de identitate, data, ora, linia de transport si numarul de inmatriculare al mijlocului de transport utilizat, pentru fiecare calatorie.
- Operatorul de transport public local de persoane are obligatia dobandirii statutului de operator de date cu caracter personal prin inscrierea in Registrul de Evidenta a Prelucratorilor de Date cu Caracter Personal, codul numeric personal si seria/numarul actului de identitate, in conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, modificata si completata si a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice.
- Operatorul de transport public local va asigura eliberarea legitimatiilor de transport tip card acestea fiind inregistrate si gestionate ca documente cu regim special.
SECTIUNEA a 6-a
Siguranta rutiera
ART. 34
In scopul prevenirii cauzelor generatoare de evenimente rutiere, operatorii de transport/transportatorii autorizati care efectueaza servicii de transport public local au obligatia sa adopte masurile necesare pentru cunoasterea, aplicarea si respectarea reglementarilor legale privind siguranta rutiera si a conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca mijloacele de transport si persoanele cu atributii care concura la siguranta circulatiei.
ART. 35
Sarcinile consilierului de sigurantaé sunt cele prevazute in Regulamentul pentru desemnarea, pregatirea profesionala si examinarea consilierilor de siguranté pentru transportul rutier, feroviar sau pe caile navigabile interioare al marfurilor periculoase, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr.1044/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 36
Operatorii de transport/transportatorii autorizati care efectueaza servicii publice de transport local au urmatoarele jndatoriri:
- sa respecte reglementarile legale privind omologarea, inmatricularea, efectuarea inspectiilor tehnice periodice, repararea, intretinerea, reglarea, modificarea constructiva si reconstructia mijloacelor de transport;
- sa utilizeze mijloace de transport a caror stare tehnica corespunde reglementarilor nationale de siguranta rutiera si de protectie a mediului inconjurator, cu inspectia tehnica periodica/revizia tehnica periodica valabila si certificate/ clasificate/incadrate corespunzator, conform prevederilor legale in vigoare;
- in intervalul dintre doua inspectii tehnice periodice/revizii tehnice periodice, sa asigure mentinerea mijloacelor de transport intr-o stare tehnicd corespunzatoare, in vederea incadrarii in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta conform destinatiei, utilizand in acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entitati tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare si dotari obligatorii de origine sau omologate/certificate conform legislatiei in vigoare;
- sa monteze, prin operatori economici autorizati, tahografe si limitatoare de viteza cu aprobare de model la vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii:
- sa nu permita plecarea in cursa a vehiculelor care au tahograful sau limitatorul de viteza defect, nesigilat ori fara suficiente foi de fnregistrare pentru efectuarea intregului parcurs al transportului:
- sa informeze conducatorii mijloacelor de transport si lucratorii mobili cu privire la regulamentele interne ale intreprinderii si prevederile relevante ale contractelor colective de munca;
- sa verifice pe foile de inregistrare sau pe cartelele conducatorilor auto utilizate modul in care acestia respecta prevederile legale in vigoare privind perioadele de conducere si de odihna si sa ia masurile necesare pentru a impiedica repetarea unor nereguli in acest sens;
- sa verifice functionarea tahografului si a limitatorului de viteza, inclusiv cu ocazia analizarii diagramelor-tahograf sau a inregistrarilor stocate in memoria cardului conducatorului auto/tahografului digital, dupa caz;
- sa nu permita interventia persoanelor neautorizate asupra tahografelor si a limitatoarelor de viteza;
- sa angajeze transporturile si sa intocmeasca programul de executare a transporturilor, astfel incat conducatorii mijloacelor de transport si lucratorii mobili sa poata respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihna si de repaus;
- sa asigure respectarea normelor de protectie a muncii, protectie a mediului, prevenire si combatere a incendiilor, pe tot timpul efectuarii transportului, de catre conducatorii mijloacelor de transport;
- sa permita efectuarea transporturilor numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate de autoritatea competenta si/sau in limita numArului de locuri inscris in certificatul de inmatriculare; sa se asigure spatii libere suficiente pentru transportul bagajelor pasagerilor si sa permita transportul marfurilor/coletelor doar in limita spatiilor disponibile;
- sa respecte si sa aplice reglementarile legale in vigoare privind transportul rutier al marturilor periculoase;
- sa respecte procedurile ce trebuie urmate in caz de accident si sa aplice procedurile corespunzatoare pentru a preveni producerea unor noi accidente sau a unor incalcari grave ale regulilor de circulatie;
- sa respecte intocmai legile si reglementarile specifice fiecdrei categorii de transport rutier pe care o executa.
ART. 37
Responsabilitatile ce revin persoanei desemnate sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport sunt cele stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 761/1999 privind desemnarea, pregatirea si atestarea profesionala a persoanelor care conduc permanent si efectiv activitati de transport rutier, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 38
Conducatorii mijloacelor de transport au urmatoarele atributii si responsabilitati:
- sa se prezinte pentru efectuarea examinarii medicale gi psihologice, initiala si periodica, si sa respecte recomandarile comisiilor medicale si psihologice;
- sa respecte normele si regulile privind conducerea in conditii de siguranta rutiera si conduita preventiva;
- sa respecte regulile privind prevenirea accidentelor de munca in circulatia rutiera;
- sa cunoasca si sa respecte masurile ce trebuie luate dupa un accident sau incident in ceea ce priveste asigurarea vehiculului, protectia personala si a celorlalti participanti la trafic, protectia mediului, protectia bunurilor;
- sa respecte perioadele de conducere si perioadele de odihna, conform reglementarilor legale in vigoare, si sa utilizeze corect tahograful;
- sa nu intervina asupra tahografului sau a limitatorului de viteza pentru scoaterea acestora din uz sau modificarea caracteristicilor de functionare;
- sa respecte intocmai legile si reglementarile specifice fiecarei categorii de transport rutier pe care o executa;
- sa respecte executarea sarcinii de transport conform foii de parcurs primite, respectand intocmai traseul, graficele orare, opririle in toate statiile din cursa respectiva; sa respecte punctele de imbarcare/debarcare a calatorilor:
- conducatorii vehiculelor au dreptul de a verifica legitimatiile de calatorie ale utilizatorilor transportului public local, ori de cate ori se considera a fi justificat si necesar.
- la observarea sau semnalarea oricarui eveniment nedorit (nerespectarea prezentului Regulament privind transportul animalelor de companie sau a unor marfuri, respectiv manifestare indecenta prin tinuté sau comportament, a vreunui calator, deranjarea calatorilor de catre 0 persoana sau un grup de persoane, utilizarea indelungata fara a detine titlu de calatorie, de catre persoane fara adapost), conducatorul vehiculului are obligatia de a solicita respectarea normelor de conduita ale publicului cadlator in mijloacele de transport in comun, aprobate prin HCL gi de a apela la ajutorul organelor abilitate (Politie, Jandarmerie, agenti ai Politiei Locale, etc...)
- Sa supravegheze urcarea gsi coborarea calatorilor, sA nu plece mijlocul de transport din statii cu usile deschise sau cu calatori aflati pe scarile acestuia, precum si cu calatori agatati de exteriorul caroseriei:
- sa deschida ugile numai dupa ce mijlocul de transport a fost oprit in statie;
- sa nu admita la transport in salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vatamari corporale sau, prin natura materialului pot murdari, ori alte obiecte sau marfuri interzise la transportul public;
ART. 39
Operatorul de transport autorizat care efectueaza servicii de transport public local va intreprinde o investigatie pe linie administrativa in toate cazurile de accidente de circulatie in care au fost angajate vehiculele utilizate, indiferent de gravitatea accidentului.
ART. 40
Rezultatele cercetarii administrative vor sta la baza adoptarii masurilor ce se impun pentru eliminarea repetarii cauzelor generatoare de evenimente rutiere.
SECTIUNEA a 7-a
Conditii privind efectuarea transportului public local de persoane
- Transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Resita
ART. 41
Operatorul de transport autorizat care efectueaza servicii de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea urmatoarelor obligatii:
- sa controleze si sa impuna conducatorilor auto, respectarea atributiilor, cu obligatia prealabila de a fi aduse la cunostiinta;
- sa asigure afisarea la partile din fata si laterala dreapta ale mijlocului de transport a indicativului si a capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afiga cel putin indicativul traseului. Elementele de informare mentionate anterior vor fi iluminate corespunzator pe timp de noapte sau in conditii de vizibilitate scazuta;
- in salonul mijlocului de transport va fi asigurata informarea publicului calator prin mijloace vizuale si sonore cu privire la denumirea statiei care urmeaza si la legaturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;
- sa asigure afigarea in salonul mijlocului de transport a numelui conducatorului acestuia, a hartii schematice care sa permita vizualizarea traseului si a retelei de trasee, a instructiunilor privind modul de desfasurare a transportului, a obligatiilor publicului calator gi a altor informatii de utilitate publicd privind transportul, stabilite prin reglementarile in vigoare:
- Sa asigure vanzarea legitimatiilor/abonamentelor de calatorie in toate statiile stabilite de comun acord cu Consiliul local al Municipiului Resita si nominalizate intr-o anexa la hotararea de dare in administrare, respectiv la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotararea de atribuire:
- in statiile din programul de circulatie, sa asigure afisarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum si a hartilor simplificate cu indicarea traseelor gi statiilor pentru informarea publicului calator;
- sa emita abonamente de calatorie tip card cu respectarea reglementarilor in vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiaza de reduceri ale costului abonamentului;
- sa asigure accesul liber si nediscriminatoriu la transport, in baza documentelor stabilite de reglementarile legale in vigoare, al persoanelor care beneficiaza de facilitati/gratuitati la transport;
- sa asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;
- mijlocul de transport trebuie sa aiba locuri rezervate pentru persoane cu handicap, batrani, femei insarcinate, persoane cu copii in brate;
- cel putin 70% din mijloacele de transport din dotarea operatorului de transport sa fie prevazute cu podea joasa si acces pentru persoane cu dizabilitati locomotorii:
- sa supravegheze urcarea gi coborarea calatorilor, sa nu plece mijlocul de transport din statii cu usile deschise sau cu calatori aflati pe scarile acestuia, precum si cu calatori agatati de exteriorul caroseriei:
- sa nu admita la transport in salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vatamari corporale sau, prin natura materialului, pot murdari, ori alte obiecte sau marfuri interzise la transportul public;
- sa nu imbarce calatori peste capacitatea maxima admisa a mijlocului de transport;
- sa imbarce/debarce calatori numai in statiile special amenajate, prevazute in programul de circulatie;
- sa opreasca in toate statiile prevazute in graficul de circulatie aferent licentei de traseu, fara a opri pentru urcarea sau coborarea persoanelor transportate in alte locuri decat cele prevazute in graficul de circulatie;
- in salonul vehiculului pot fi transportate numai bagajele de mana, care pot fi tinute in mana. In salonul autovehiculului nu pot fi transportate bagajele care:
- nu se incadreaza in categoria bagajelor de mana;
- contin produse neadmise la transport;
- sunt asezate pe culoarul de acces sau pe platforma din fata ori din spate a vehiculului;
- nu se admit la transport bagajele asezate pe scaunele libere din salonul vehiculului, chiar daca spatiul ramas neutilizat de catre calatori ar permite acest lucru;
- nu se admit la transport bagaje voluminoase;
- se admite transportul carucioarelor pentru bebelusi si copii mici;
- se admite urcarea in vehicul a persoanelor cu dizabilitati locomotorii care se deplaseaza cu scaune cu rotile; conform legislatiei operatorul de transport public local este obligat sa se doteze cu vehicule care sunt prevazute, din fabricatie, cu acces special pentru aceste persoane;
- nu se admite transportul bicicletelor in vehiculele in care nu este prevazut special loc de depozitare pentru ele sau suport exterior pentru transportul bicicletelor:
- sa utilizeze numai legitimatii/abonamente de calatorie cu regim special, agreate de Consiliul Local Resita, cu tarife aprobate prin HCL;
- sa nu permita transportul calatorilor decat pe baza de legitimatii/abonamente de calatorie valabile sau alte documente prevazute de reglementarile legale in vigoare;
- sa asigure calatorii si bagajele acestora pentru riscurile ce cad in sarcina operatorului de transport;
- nu se admite transportul animalelor vii, in vehicule:
- sa tina evidenta curselor sosite si plecate, la fiecare capat de linie:
- sa asigure inlocuirea mijlocului de transport imobilizat pe traseu:;
- sa asigure, prin dispecerate si dotari speciale, urmarirea si coordonarea in trafic a mijloacelor de transport, de interventie si de depanare, precum si aplicarea cu operativitate a masurilor ce se impun in caz de eveniment, incident, accident sau alte situatii care pot afecta desfasurarea transportului, in vederea asigurarii conditiilor asumate privind regularitatea, siguranta si confortul;
- sa dispuna de echipaje de interventie si depanare dotate corespunzator pentru degajarea drumului public in cazul defectarii mijlocului de transport,
- sa asigure informarea anticipataa a publicului calator in legatura cu modificarea/suspendarea programului de circulatie sau a unui traseu in caz de forta majora;
- sa asigure, zilnic gi ori de cate ori este nevoie, salubrizarea, spalarea si dezinfectarea mijloacelor de transport;
- sa asigure conditiile de executie a transportului in conditii de regularitate, siguranta si confort;
- mijloacele de transport trebuie sa fie echipate cu instalatie de incalzire/conditionare a aerului in stare de functionare;
- sa asigure aspectul estetic corespunzator al mijlocului de transport:
- pe partile laterale ale mijlocului de transport va fi inscriptionata denumirea executantului transportului;
- la bordul mijlocului de transport trebuie sa existe mijloace de prevenire si combatere a incendiilor, precum si ciocan pentru spart geamurile in caz de necesitate;
- mijloacele de transport trebuie sa aiba inspectia tehnica periodica sau, dupa caz, revizia tehnica periodica efectuata la termen;
- afisarea, la loc vizibil, in interiorul mijloacelor de transport, a drepturilor si obligatiilor operatorului si ale utilizatorilor, precum si a sanctiunilor aplicabile in cazul nerespectarii acestora.
CAP. III Drepturi si obligatii
Art. 42
Drepturile gi obligatiile operatorilor de transport/transportatorilor autorizati care desfasoara activitati de transport public local prevazute in prezentul regulament si in caietul de sarcini al serviciului de transport public local, avizate de autoritatea locala si aprobate de Consiliul Local Resita, anexate la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotarare de atribuire.
ART. 43
Operatorul de transport care isi desfasoara activitatea de transport public local pe baza unui contract de delegare a gestiunii are urmatoarele drepturi:
a) are dreptul sa intrerupa prestarea serviciului de transport public local in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre autoritatile administratiei publice locale, cu obligatia de a notifica intreruperea prestarii serviciului in termenul si in conditiile prevazute in contractul de delegare a gestiunii;
b) sa incaseze tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate;
c) sa solicite actualizarea cu rata inflatiei, a tarifelor aferente transportului public local de persoane prin curse regulate;
d) sa includa in tarifele de transport percepute calatorilor primele de asigurare pentru acestia si pentru bagajele lor, precum si pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operatiunilor de transport, in cazul transportului public local de persoane prin curse regulate;
e) sa utilizeze patrimoniul propriu sau concesionat pentru asigurarea serviciului public local de calatori prin curse regulate;
f) sa utilizeze infrastructura tehnico-edilitara a sistemului de transport public local de persoane, in conditiile stabilite conform contractului de delegare a gestiunii:
g) sa beneficieze de o despagubire adecvata si efectiva pentru prejudiciile aduse in caz de modificare unilaterala a contractului de delegare a gestiunii de catre delegatar, fara respectarea termenelor si conditiilor prevazute in acesta:
h) sa ceara intreruperea serviciului in cazul in care continuarea activitatii ar conduce la crearea de prejudicii importante patrimoniului incredintat spre administrare;
in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, conform legislatiei in vigoare, se pot adresa instantei competente.
ART. 44
- Suplimentar, fata de obligatiile ce decurg din sectiunile 6 si 7 ale cap.II, operatorul
de transport are urmatoarele obligatii:
- sa respecte intocmai legile si reglementarile specifice fiecdrei categorii de transport pe care o executa;
- sa asigure prestarea serviciului conform prevederilor contractuale:
- sa respecte sarcinile asumate potrivit contractului de delegare a gestiunii serviciului
sau contractului de transport incheiat cu beneficiarul:
- sa respecte indicatorii de performanta si de calitate stabiliti prin contractul de delegare a gestiunii serviciului sau prin contractul de transport incheiat cu beneficiarul:
- sa permita accesul liber si nediscriminatoriu al utilizatorilor la serviciul de transport public local;
- sa asigure respectarea drepturilor utilizatorilor in efectuarea serviciului de transport public local:
- sa efectueze transportul public de persoane prin curse regulate, conform prevederilor programului de circulatie, in conditii de calitate, siguranta, regularitate si confort;
- sa asigure continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate;
- sa coreleze capacitatea de transport cu fluxurile de calatori existente;
- sa fundamenteze gi sa inainteze spre aprobare concedentului tarifele ce vor fi utilizate in activitatea de transport public local de persoane prin curse regulate;
- sa nu incarce in mod artificial costurile de operare;
- sa puna la dispozitia publicului calator mijloace de transport care s4 indeplineasca conditile impuse de legislatia in vigoare privind siguranta circulatiei si protectia mediului;
- sa efectueze intretinerea curenta, reparatiile curente si accidentale care se impun, in limita bugetului aprobat, la bunurile concesionate/inchiriate de la concedent, conform programelor de intretinere, reparatii, dotari si investitii aprobate de acesta:
- sa fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investitii din surse proprii, precum si diferenta de tarif pentru protectie sociala, conform legislatiei in vigoare, pentru a fi supuse aprobarii consiliului local;
- in cazul in care sesizeaza existenta sau posibilitatea existentei unei cauze de natura sa conduca la reducerea activitatii, sa notifice de indata acest fapt concedentului, in vederea luarii masurilor ce se impun pentru asigurarea continuitatii activitatii;
- sa incheie si sa onoreze contractele de asigurari pentru mijloacele de transport detinute, precum si asigurarea calatorilor si bunurilor acestora, conform prevederilor legislatiei in vigoare privind asigurarile;
- sa informeze permanent calatorii cu privire la traseele, programele de circulatie, tarifele aplicate, precum si modificarea acestora:
- sa aplice normele de protectie a muncii specifice activitatii desfasurate in cadrul serviciului contractat;
- sa asigure accesul organelor de control ale concedentului la informatiile privind executarea serviciului concesionat si modul de exploatare a mijloacelor de transport, a infrastructurii aferente si a bunurilor concesionate/inchiriate, dupa caz;
- sa planifice efectuarea inspectiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport, astfel incat s4 se asigure respectarea programului de circulatie si a prevederilor reglementarilor legale in vigoare privind siguranta rutiera;
- sa detina la sediul social urmatoarele documente, in functie de tipul de transport public local efectuat:
-asigurarea pentru persoanele transportate si bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad in sarcina transportatorului;- cartile de identitate ale vehiculelor, in original pentru cele detinute in proprietate, respectiv in copie pentru cele detinute in baza unui contract de leasing;-contractele de leasing pentru vehiculele utilizate:-avizele medicale gi psihologice valabile pentru persoana desemnata sa conduca permanent gi efectiv activitatea de transport rutier, precum si pentru conducatorii auto;
-toate documentele care atesta mentinerea conditiilor initiale care au stat la baza eliberarii licentei de transport/autorizatiei de transport si a delegarii gestiunii, dupa caz;
-documentele doveditoare din care sa rezulte angajarea in conditii legale a persoanelor cu functii care concura la siguranta circulatiei;
-evidenta si planificarea inspectiilor tehnice periodice/ reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport;
-evidenta accidentelor de circulatie, documentele de cercetare administrativa a accidentelor de circulatie, precum si notele informative transmise Primariei Resita, in cazul accidentelor grave de circulatie;
-alte documente prevazute de reglementarile legale in vigoare;
- sa furnizeze autoritatii administratiei publice locale, respectiv autoritatilor de reglementare competente conform legii, informatiile solicitate si sA asigure accesul la documentatiile gi la actele individuale pe baza carora presteaza serviciul, necesare verificarii si evaluarii modului de prestare a serviciului:
- sa plateasca despagubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile aduse din culpa, conform prevederilor legale si/sau contractuale, daca acestea nu sunt acoperite prin polite de asigurare;
- sa asigure finantarea pregatirii profesionale si efectuarea examinarilor medicale si psihologice ale propriilor angajati;
- sa puna in aplicare metode performante de management, care sa conduca la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurentiale impuse de normele legale in vigoare privind achizitiile de lucrari sau bunuri:
- sa gestioneze serviciul public pe criterii de competitivitate si eficienta economica;
- sa promoveze dezvoltarea, modernizarea si exploatarea eficienta a bazei tehnico-materiale aferente serviciului prestat;
ART. 45
Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local, persoane fizice sau juridice.
ART. 46
(1) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt urmatoarele:
- sa beneficieze, liber si nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local:
- sa aiba acces la informatiile publice cu privire la serviciul de transport public local. Autoritatea administratiei publice locale are obligatia de a comunica informatii cu privire la indicatorii de calitate ai serviciului, la structura tarifara si la clauzele contractuale care sunt de interes public;
- sa le fie aduse la cunostinta Hotararile Consiliului Local Resita cu privire la transportul public local:
- sa conteste Hotararile Consiliului Local Resita in vederea prevenirii sau repararii unui prejudiciu direct ori indirect provocat de acestea, in conditiile legii;
- sa solicite si sa primeasca, in conditiile legii, despagubiri sau compensatii pentru daunele provocate lor de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizati, prin nerespectarea obligatiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;
- sa sesizeze Primaria Municipiului Resita asupra oricaror deficiente constatate in efectuarea serviciillor de transport public local si sa faca propuneri vizand inlaturarea acestora;
- sa renunte, in conditiile legii, la serviciile contractate;
- sa fie consultati, direct sau prin intermediul unor organizatii neguvernamentale reprezentative, in procesul de elaborare si adoptare a deciziilor, strategiilor si reglementarilor privind serviciul de transport public local:
(2) Anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, pot beneficia , in conditiile legii, de facilitati pentru plata serviciului de transport public local.
ART. 47
(1) Obligatiile utilizatorilor sunt urmatoarele:
- sa detina legitimatii de calatorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege si/sau prin HCL Resita;
- sa achite costul legitimatiilor de calatorie valabile pentru calatoriile pe care le efectueaza, conform tarifelor aprobate prin HCL Resita;
- sa valideze prin trecerea prin fata aparatului de validare a cardului care contine titlul de calatorie achizitionat;
- sa achite, in termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;
- sa nu aduca prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;
- sa aiba un comportament civilizat in raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum si cu ceilalti utilizatori;
- urcarea si coborarea calatorilor se va face numai in statii.
- sa prezinte legitimatia de calatorie la cererea personalului cu atributii de control a indeplinirii obligatiei utilizatorilor stabilite la lit. a);
- orice manifestare nepotrivita ce duce la deranjul calatorilor din vehicul (tinuta sau comportament indecent, agresiune verbala sau fizica, orice alt act ce pericliteaza conditiille de calatorie civilizata, etc.) va atrage dupa sine pierderea dreptului de utilizare al legitimatiei validate, implicit obligativitatea parasirii salonului vehicului, adica coborarea la prima statie. Conducatorul vehiculului poate pune in practica aceasta prevedere.
(2) Se interzice calatorilor:
- sa circule fara legitimatie de calatorie valabila:
- sa urce, sa coboare, sa tina deschise ori sa forteze deschiderea usilor in timpul mersului autovehiculului;
- sa calatoreasca pe scari sau pe partile exterioare ale caroseriei vehiculului:
- sa arunce din vehicul orice fel de obiecte sau substante;
- sa deranjeze conducatorii vehiculelor in timpul exercitarii functiunii;
- sa calatoreasca in cabina de conducere cand aceasta este separata de interiorul vehiculului;
- cersitul:
- lipirea de afise jn interiorul sau exteriorul autovehiculului; afisajul se va face numai de catre personalul desemnat si in conformitate cu dispozitiile in vigoare;
- comercializarea oricadror marfuri sau obiecte;
- murdarirea si degradarea vehiculului, manipularea aparatelor vehiculului:
- sprijinirea de geamuri pentru asigurarea stabilitatii in timpul mersului;
- fumatul in autovehicul;
- calatoria in stare de ebrietate;
- impiedicarea de catre calatori a inchiderii sau deschiderii usilor;
- ocuparea locurilor rezervate pentru femei gravide, copii mici, invalizi si batrani in cazul in care in autovehicul au urcat astfel de calatori.
(3) Legitimatiile de calatorie trebuie validate cu ocazia fiecarei utilizari, la aparatele montate in acest scop in mijlocul de transport, imediat dupa urcarea in mijlocul de transport.
Legitimatiile de calatorie valabile si validate dau dreptul la o singura calatorie, pe o semicursa, fara intrerupere, numai in vehiculul in care au fost validate.
Transportul copiilor sub 5 ani se realizeaza gratuit.
Calatorii sunt obligati sa prezinte legitimatia de calatorie la solicitarea agentilor constatatori.
(4) Pagubele pricinuite de calatori, constatate de organele de control ale operatorilor de transport sau ale politiei, vor fi suportate de cei care le-au produs.
Calatorii contravenienti, care prin faptele lor provoaca imobilizarea mijloacelor de transport public local prin curse regulate, sunt obligati sa plateasca despagubiri calculate in raport cu durata de stationare a acestora, din vina lor, pe baza tarifelor propuse de operatorul de transport si aprobate prin hotarare de consiliu local.
CAP. IV Indicatori de performanta
(1) Indicatorii de performanta privind efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate sunt urmatorii:
- numarul de curse, trasee pe care operatorul a suspendat sau a intarziat executarea transportului fata de programul de circulatie; nu se iau in considerare cazurile in care suspendarea sau intarzierea a fost provocata de alte vehicule rutiere parcate neregulamentar sau antrenate intr-un eveniment rutier de-a lungul traseului de transport public; numarul de curse pe care operatorul a suspendat sau a intarziat executarea transportului fata de programul de circulatie nu trebuie sa fie mai mare de 5% din numaéarul total al curselor efectuate in perioada monitorizata;
- numarul de trasee pe care operatorul nu a efectuat transportul public local de calatori pe o perioada mai mare de 24 de ore; numarul de trasee nu trebuie sa fie mai mare de 1 gi aceasta situatie nu trebuie s4 se repete in perioada monitorizata mai mult de 2 ori;
- numarul de calatori afectati de situatiile prevazute la pct. 1 si 2 (cifrele sunt doar estimative in baza statisticilor, calculate din media calatorilor pe vehicul in cazuri similare); nu se iau in considerare cazurile in care suspendarea sau intarzierea a fost provocata de alte vehicule rutiere parcate neregulamentar sau antrenate intr- un eveniment rutier de-a lungul traseului de transport public; numarul cumulat de calatori nu trebuie sa depaseasca un procent de 10% din numéarul calatorilor inregistrati in aceeasi perioada daca serviciul s-ar fi desfasurat normal:
- numarul total de mijloace de transport utilizate zilnic comparativ cu numéarul necesar pentru realizarea programului de circulatie; raportul dintre media zilnica a numarului total de mijloace de transport utilizate calculate in perioada monitorizata gi numarul zilnic necesar pentru realizarea programului de circulatie nu trebuie sa fie mai mic de 0,60;
- numarul de reclamatii ale calatorilor privind calitatea transportului, dintre care:
-numarul de reclamatii justificate, confirmate a fi reale si care nu trebuie sa depaseasca un procent de 0,005% din numarul de calatori inregistrati in perioada monitorizata:
-numarul de reclamatii rezolvate;
-numarul de reclamatii la care calatorii nu au primit raspuns in termenele legale.
Nu se iau in considerare scrisorile anonime si reclamatiile verbale neconsemnate si nesemnate.
- numarul autovehiculelor atestate Euro 4 sau Euro 5 raportat la numarul total de autovehicule necesar pentru realizarea programului de circulatie; numéarul autovehiculelor nu trebuie scada sub cel declarat in oferta cu exceptia cazului in care unele mijloace de transport sunt inlocuite cu unele superioare din punct de vedere al normelor de poluare;
- vechimea mijloacelor de transport si dotarile de confort pentru calatori nu trebuie sa fie inferioare celor declarate in oferta:
- despagubirile platite de catre operatorii de transport/transportatorii autorizati pentru nerespectarea conditiilor de calitate si de mediu privind desfasurarea transportului; ele nu trebuie sa fie mai mari de 10000 lei in perioada monitorizata;
- numarul abaterilor constatate si sanctionate de personalul imputernicit privind nerespectarea prevederilor legale; nu trebuie sa fie mai mare de 2 in perioada monitorizata;
- numarul de accidente de circulatie produse din vina personalului propriu sau a operatorului de transport/ transportatorului autorizat nu trebuie sa fie mai mare de 4 in perioada monitorizata;
(2) In efectuarea serviciului de transport public local se vor respecta indicatorii de performanta prevazuti in prezentul Regulament.
Consiliul Local Resita poate aproba gi alti indicatori de performanta in efectuarea serviciului de transport public local, pe baza unor studii de necesitate si oportunitate in care se va tine seama de necesitatile comunitatii locale, nivelul de dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare, precum gsi de cerintele reglementarilor legale in vigoare din domeniul transporturilor rutiere.
- Operatorii de transport/transportatorii autorizati vor prezenta, anual, pentru analiza si evaluare, un raport de activitate la Primaria Municipiului Resita, in care se va preciza modul in care au fost indepliniti indicatorii de performanta stabiliti prin contractul de delegare a gestiunii.
- Daca in urma evaluarii si analizei, rezulta neindeplinirea indicatorilor de performanta, Primaria Resita va stabili un plan de masuri care va contine: actiunile necesare pentru indeplinirea indicatorilor de performanta, termen si responsabilitati, precum si sanctiunile aplicabile pentru nerespectarea acestuia.
CAP. V
Raspunderi si sanctiuni
ART. 49
(1) Incalcarea dispozitiilor prezentului regulament atrage raspunderea disciplinara, patrimoniala, civila, contraventionala sau penala, dupa caz, in conditiile Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr.51/2006, ale Legii nr.92/2007, precum si ale actelor normative din domeniul transporturilor rutiere.
(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 200 lei, persoanele fizice:
- care calatoresc cu mijloacele de transport public de persoane fara titlu de calatorie valabil sau refuza sa prezinte organelor de control titlul respectiv de calatorie, care au un comportament necivilizat sau care aduc prejudicii mijloacelor de transport;
- care nu detin legitimatii de calatorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege, acestea fiind obligate: sa achite costul legitimatiilor de calatorie valabile pentru calatoriile pe care le efectueaza, conform tarifelor mentionate lizibil pe acestea, sa achite, in termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor, sa nu aduca prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat, sa aiba un comportament civilizat in raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum si cu ceilalti utilizatori;
- pentru faptele prevazute in art. 47 al prezentului regulament.
Utilizarea legitimatiilor de calatorie valabile si nevalidate constituie contraventie si se sanctioneaza cu suprataxa. Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii cade in sarcina agentilor constatatori.
Refuzul de a plati biletul cu suprataxa constituie contraventie si se sanctioneaza conform normei legale in vigoare. La data constatarii contraventiei, se incheie un proces-verbal de contraventie.
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 3.000 lei, conducatorul auto, pentru urmatoarele fapte:
- nerespectarea prevederilor art. 4 alin.(2) si ale art.5 alin.(5) din Legea nr.92/2007, precum si ale art.12 alin.(1) din prezentul regulament, dupa caz, privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzatoare;
- nerespectarea prevederilor art. 5 alin.(4) lit.c) din Legea nr.92/2007, privind respectarea punctelor de imbarcare/debarcare a calatorilor in cazul curselor regulate speciale;
- nerespectarea prevederilor art. 4 alin.(1) lite) din Legea nr.92/2007, privind respectarea punctelor de imbarcare/debarcare a cAalatorilor in cazul curselor regulate;
(4) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier si transportatorii autorizati, pentru urmatoarele fapte:
- nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 privind conditiille in care se executa transportul public local de persoane prin curse regulate;
- nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) si (3) si ale lit. d) a alin. (4) din Legea nr. 92/2007 privind conditiile in care se executa transportul public local de persoane prin curse regulate speciale;
- nerespectarea obligatiilor prevazute in contractele de delegare a gestiunii;
- nerespectarea prevederilor art. 30 din Legea nr.92/2007 privind persoanele juridice care pot executa transport public local de persoane sau de marfuri;
- nerespectarea prevederilor art. 31 din Legea nr.92/2007 privind evidentierea distincta in contabilitate pentru fiecare activitate desfasurata;
- nerespectarea prevederilor art.32 alin.(1) din Legea nr.92/2007 privind respectarea regulamentelor si caietelor de sarcini ale serviciilor de transport public local;
- nerespectarea prevederilor art.34 din Legea nr.92/2007, privind obligatiile operatorilor de transport si transportatorilor autorizati in realizarea serviciului de transport public local si ale art.44 din prezentul regulament;
- nerespectarea prevederilor art. 37 alin.(7) din Legea nr.92/2007, privind regimul legitimatiilor de calatorie gi ale art.34 pct.(5) din prezentul regulament;
- nerespectarea prevederilor art. 40 din Legea nr.92/2007, privind folosirea de catre un operator de transport sau transportator autorizat a documentelor eliberate pentru alt operator de transport sau transportator autorizat si ale art.21 alin.(2) lit.g din prezentul regulament;
(5) In cazul utilizarii pentru transport a unui autovehicul fara a se detine urmatoarele documente valabile, dupa caz, autorizatie de transport, copia conforma a acesteia, licenta de traseu, se suspenda dreptul de utilizare a autovehiculului, prin retinerea de catre ofiterii si/sau agentii de politie din cadrul Politiei Romane care au calitatea de politisti rutieri a placutelor cu numarul de inmatriculare si a certificatului de inmatriculare, aplicandu-se $i sanctiunea contraventionala corespunzatoare.
(6) Constatarea contraventiilor prevazute la alin. (2)-(7) si aplicarea sanctiunilor se fac de catre autoritatea de autorizare si de o persoana imputernicita de primarul Muncipiului Resita.
(7) Controlul legitimatiilor de calatorie se realizeaza de catre agentii constatatori care au calitatea de imputerniciti ai Primarului, desemnati prin dispozitie a Primarului cu respectarea prevederilor legale in vigoare la data efectuarii controlului.
Agentii constatatori au dreptul sa solicite actele de identitate, conform prevederilor legale in vigoare.
Controlul legitimatiilor de calatorie se efectueaza in mijloacele de transport, fara a se crea disconfort calatorilor.
ART. 50
Contraventiilor prevazute la art. 49 alin. (2) - (6) le sunt aplicabile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 51
Prevederile prezentului regulament se vor completa cu dispozitiile legale in vigoare.
CAP. Vl
DISPOZITII FINALE
ART. 52
Prezentul Regulament al serviciului de transport public local intra in vigoare la data atribuirii in gestiune directa a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate prin atribuire directa, prin incheierea contractului de atribuire in gestiune delegata a Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate pe teritoriul administrativ al Municipiului Resita.
EXTRAS
Anexa 1 la H.C.L. nr. 434/29.11.2018
Act aditional nr. 3 la
CONTRACTUL DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL PRIN CONCESIUNE IN MUNICIPIUL RESITA
Nr. 61305/20.12.2017
Art. 1. Se modifica art. 49 alin (2) Cap V. - Raspunderi si Sanctiuni din Anexa nr. 15 - Regulamentul pentru Efectuarea Serviciului de Transport Public Local de Persoane, la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune in Municipiul Resita aprobat in Anexa 4 la H.C.L. nr. 333/20.12.2017, care va avea urmatorul continut:
"(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 de lei, persoanele fizice:
- care calatoresc cu mijloace de transport public de persoane fara titlu de calatorie valabil sau cu titlu de calatorie valabil si nevalidat sau refuza sa prezinte organelor de control titlul respectiv de calatorie, care au un comportament necivilizat sau care aduc prejudicii mijloacelor de transport;
- care nu detin legitimatii de calatorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;
- pentru faptele prevazute in art. 47 al prezentului regulament
Utilizarea legitimatiilor/titlurilor de calatorie valabile si nevalidate se sanctioneaza cu suprataxa in cuantum de 50 de lei - conform Anexei 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local.
Constatarea faptei si aplicarea suprataxei se va face de catre Controlorii imputerniciti ai Societatii Transport Urban Resita S.R.L.
Refuzul de a plati legitimatia/titlul de calatorie cu suprataxa constituie contraventie si se sanctioneaza conform normei legale in vigoare. La data constatarii contraventiei, se incheie un proces-verbal de contraventie.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Ultima actualizare: Mai 2019
- Informații generale
Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă una dintre preocupările principale ale Societatii Transport Urban Resita S.R.L., cu sediul în Bulevardul Republicii Nr 29, Resita, Judetul Caras-Severin, Romania, în calitate de operator de date.
Acest document are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării paginii de internet www.turesita.ro. („Site-ul”)
- Categoriile de date cu caracter personal prelucrate
II.1. Dacă sunteți vizitator al Site-ului, Societatea Transport Urban Resita S.R.L. va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le furnizați în mod direct în contextul utilizării Site-ului, cum ar fi datele pe care le furnizați în cadrul secțiunii de contact / feedback, în măsura în care ne contactați în acest fel.
III. Scopurile și temeiurile de prelucrării
III.1. Dacă sunteți vizitator al Site-ului, Societatea Transport Urban Resita S.R.L. prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal astfel:
- pentru activităţi de marketing, respectiv pentru transmiterea, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă (e-mail), de comunicări comerciale privind produsele şi serviciile oferite de Societatea Transport Urban Resita S.R.L. prin intermediul Site-ului.
Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază consimțământul dumneavoastră, dacă alegeți să-l furnizați.
Vă puteți exprima consimțământul pentru prelucrarea datelor în acest scop prin completarea și bifarea căsuței corespunzătoare din formularul de contact disponibil pe Site.
Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării consimțământului pentru prelucrarea datelor dumneavoastră în acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
- pentru rezolvarea plângerilor, reclamaţiilor şi pentru a monitoriza traficul și a îmbunătăţii experiența dumneavoastră oferită pe Site.
Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază interesul legitim al Societatii Transport Urban Resita S.R.L. de a asigura funcționarea corectă a Site-ului, precum și pentru a îmbunătății permanent experiența vizitatorilor Site-ului, inclusiv prin soluționarea diferitelor comentarii, întrebări sau reclamații.
Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării datelor pentru acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
- Durata pentru care vă prelucrăm datele
Ca principiu, Societatea Transport Urban Resita S.R.L. va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal atât cât este necesar pentru realizarea scopurilor de prelucrare menționate mai sus.
Dacă vă retrageți consimțământul pentru prelucrarea datelor în scop de marketing, Societatea Transport Urban Resita S.R.L. va înceta prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în acest scop, fără însă a afecta prelucrările desfășurate de Societatea Transport Urban Resita S.R.L. pe baza consimțământului exprimat de către dumneavoastră înainte de retragerea acestuia.
- Dezvăluirea datelor cu caracter personal
Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, Societatea Transport Urban Resita S.R.L.] poate dezvălui datele dumneavoastră către parteneri, către terțe persoane sau entități care sprijină Societatea Transport Urban Resita S.R.L. în desfășurarea activității prin intermediul Site-ului (de exemplu firme de curierat, furnizori de servicii IT), ori către autoritățile publice centrale/locale, în următoarele cazuri exemplificativ enumerate:
- pentru administrarea Site-ului;
- în situațiile în care această comunicare ar fi necesară pentru atribuirea de premii sau alte facilități persoanelor vizate, obținute ca urmare a participării lor la diverse campanii promoționale organizate de către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. prin intermediul Site-ului;
- pentru menținerea, personalizarea și îmbunătățirea Site-ului și a serviciilor derulate prin intermediul lui;
- pentru efectuarea analizei datelor, testarea și cercetarea, monitorizarea tendințelor de utilizare și activitate, dezvoltarea caracteristicilor de siguranță și autentificarea utilizatorilor;
- pentru transmiterea de comunicări comerciale de marketing, în condițiile și limitele prevăzute de lege;
- atunci când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege etc.
- Transferul datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal furnizate către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. pot fi transferate în afara României, dar doar către state din Uniunea Europeană.
VII. Drepturile de care beneficiați
În condițiile prevăzute de legislația în materia prelucrării datelor cu caracter personal, în calitate de persoane vizate, beneficiați de următoarele drepturi:
- dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitățile de prelucrare efectuate de către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. conform celor descrise în prezentul document;
- dreptul de acces la date, respectiv dreptul de a obține confirmarea din partea Societatea Transport Urban Resita S.R.L. cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii privind activitățile de prelucrare precum modalitatea în care sunt prelucrate datele, scopul în care se face prelucrarea, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, etc;
- dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține corectarea, fără întârzieri justificate, de către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. a datelor cu caracter personal inexacte/ nejustificate, precum și completarea datelor incomplete; Rectificarea/ completarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate.
- dreptul la ștergerea datelor, fără întârzieri nejustificate, („dreptul de a fi uitat”), în cazul in care se aplică unul dintre următoarele motive:
- acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
- în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;
- în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
- datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale conform dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidenta căruia se află operatorul.
Este posibil ca, în urma solicitării de ștergere a datelor, Societatea Transport Urban Resita S.R.L. să anonimizeze aceste date (lipsindu-le astfel de caracterul personal) și să continue în aceste condiții prelucrarea pentru scopuri statistice;
- dreptul la restricționarea prelucrării în măsura în care :
- persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor;
- prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
- operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau
- persoana vizată s-a opus prelucrării (altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
- dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date să fie transmise de către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
- dreptul la opoziție – în ceea ce privește activitățile de prelucrare se poate exercita prin transmiterea unei solicitări conform celor indicate mai jos;
- în orice moment, din motive legate de situația particulară în care se află persoana vizată, ca datele care o vizează să fie prelucrate în temeiul interesului legitim al Societatii Transport Urban Resita S.R.L. sau în temeiul interesului public, cu excepția cazurilor în care Societatea Transport Urban Resita S.R.L. poate demonstra că are motive legitime și imperioase care justifică prelucarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apararea unui drept în instanță;
- în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, că datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct.
- dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, respectiv dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activități de prelucrare automate, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;
- dreptul de a vă adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.
Pentru orice întrebări suplimentare cu privire la modul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate și pentru a vă exercita drepturile menționate mai sus, vă rugăm să vă adresați la adresa de email: contact@turesita.ro.
Această pagină de internet folosește fișiere de tip cookie. Pentru mai multe informații cu privire la modul în care se folosesc aceste fișiere, vă rugăm să accesați următorul link: Politica de utilizare cookie-uri.
Termeni și Condiții
Ultima actualizare: Mai 2019
Acest document stabilește termenii și condițiile în care puteți utiliza acest site.
Accesul și utilizarea site-ului se face sub incidenta termenilor și condițiilor de mai jos. Utilizarea site-ului ca și vizitator și accesul la serviciile oferite de acesta presupune implicit acceptarea acestor termeni și condiții, cu toate consecințele care decurg din acceptarea acestora.
- ACCES:
Scopul permis pentru utilizarea site-ului este obținerea de informații și accesul la serviciile oferite prin intermediul acestuia. Orice utilizare în alte scopuri decât acesta nu este permisă. Societatea Transport Urban Resita S.R.L. nu își asumă responsabilitatea pentru securitatea acestui site sau a liniei dvs. de comunicare cu acesta.
- DREPTURI DE AUTOR, MARCA ȘI PROPRIETATE INTELECTUALĂ:
Societatea Transport Urban Resita S.R.L.oferă acces liber la site și vă autorizează să vizualizați, imprimați și să transmiteți informații existente pe site doar în scopuri personale, non-comerciale. Dreptul de autor pentru informațiile existente pe acest site este deținut de Societatea Transport Urban Resita S.R.L. sau de afiliații/partenerii săi.
Este interzisă crearea de legături cu acest site ale altor site-uri sau invers, fără un acord prealabil scris. În situațiile în care acest lucru se întâmplă, Societatea Transport Urban Resita S.R.L.nu își asumă responsabilitatea pentru site-urile neafiliate cu care site-ul ar putea fi legat, pentru materialele postate pe acest site de către alte persoane decât cele autorizate de Societatea Transport Urban Resita S.R.L. și își rezervă dreptul de a solicita sancționarea conform legislației în vigoare a oricărei acțiuni de acest tip.
Societatea Transport Urban Resita S.R.L. sau terțe părți pot furniza autorizat, prin intermediul site-ului, legături către alte pagini sau resurse web. Societatea Transport Urban Resita S.R.L. nu garantează, nu este și nu poate fi responsabilă în nici un fel de disponibilitatea acestora, de forma, conținutul, publicitatea, produsele sau alte materiale disponibile pe site-urile respective. Societatea Transport Urban Resita S.R.L.nu va fi responsabilă sau pasibilă de a plăti despăgubiri, direct sau indirect, pentru orice pagubă sau pierdere cauzată sau presupusă a fi fost cauzată de/sau în legătură cu folosirea sau încrederea în informațiile, conținutul, bunurile sau serviciile puse la dispoziție de site-urile respective.
Reproducerea, copierea, multiplicarea, vinderea, revinderea sau exploatarea unei părți a serviciilor, accesul sau folosirea serviciilor sau informațiilor puse la dispoziție de Societatea Transport Urban Resita S.R.L.prin intermediul site-ului într-un mod care violează legislația românească sau internațională în materie de drept de autor și proprietate intelectuală, implică răspunderea civilă sau penală pentru astfel de acțiuni.
Societatea Transport Urban Resita S.R.L. își rezervă dreptul de a împiedica prin orice mijloace și de a de solicita sancționarea conform legislației în vigoare a persoanelor implicate în distrugerea sau alterarea site-lui, a conținutului sau securității acestuia sau încercarea de a ataca sau discredita Societatea Transport Urban Resita S.R.L. sau pe partenerii săi, produsele, serviciile și angajații acestora. Orice eventual litigiu în legătură cu acest site este de competența instanțelor din România.
- REGULI DE UTILIZARE:
Nu sunt permise:
- încercarea de a interveni, prin orice mijloace, în conținutul acestui site, ștergerea sau modificarea prin orice mijloace a materialelor și informațiilor publicate, sau încercarea de a acționa în acest scop;
- încercarea de a scana, sonda sau a testa vulnerabilitatea oricărui sistem din rețeaua Societatatii Transport Urban Resita S.R.L. sau accesarea oricăror servere sau servicii din rețeaua Societatii Transport Urban Resita S.R.L. care nu sunt publice, fără autorizație explicită în scris din partea Societatii Transport Urban Resita S.R.L.;
- încercarea de a interveni în funcționarea serverelor de hosting sau în rețeaua Societatii Transport Urban Resita S.R.L. sau atacarea acestora prin orice mijloace;
- folosirea oricăror adrese de e-mail publicate prin intermediul site-ului pentru distribuirea lor pe liste de mailing sau pentru trimiterea de e-mailuri comerciale sau pentru orice alt scop în afară de trimiterea de e-mailuri personale justificate, fără acordul scris al posesorilor acestor adrese;
Violarea oricărei dintre aceste reguli atrage după sine răspunderea civilă sau penală. Societatea Transport Urban Resita S.R.L. va investiga faptele care implică asemenea încălcări, cooperând cu autoritățile pentru prevenirea sau împiedicarea unor astfel de încălcări.
- DISPONIBILITATEA SERVICIULUI
Societatea Transport Urban Resita S.R.L.își rezervă dreptul de a modifica sau de a întrerupe, temporar sau permanent, parțial sau în totalitate, serviciile puse la dispoziția vizitatorilor și a utilizatorilor prin intermediul acestui site, cu sau fără o notificare prealabilă. Societatea Transport Urban Resita S.R.L. nu este răspunzătoare față de utilizatori, orice tertă persoană fizică sau juridică sau instituție pentru modificarea, suspendarea sau întreruperea serviciilor disponibile prin intermediul site-ului. Societatea Transport Urban Resita S.R.L. poate schimba în orice moment conținutul și condițiile de folosire a site-ului. Noile condiții devin valabile în momentul în care au fost făcute publice prin înscriere în acest site și nu au caracter retroactiv.
- ABSOLVIREA DE RĂSPUNDERE
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că utilizati site-ului pe propria răspundere si ca înțelegeți si sunteți de acord cu următoarele:
Societatea Transport Urban Resita S.R.L. nu oferă nicio garanție că:
- informațiile vor împlini toate cerințele dumneavoastră;
- serviciile vor fi neîntrerupte, la timp, sigure sau fără erori;
- orice eroare de program va fi corectată.
Utilizatorul este singura persoană responsabilă de eventualele distrugeri cauzate sistemelor de calcul sau rețelei de pe care accesează site-ul sau de orice alte pierderi de date, care ar putea fi rezultatul descărcării de informații și servicii din conținutului site-ului. Niciun sfat sau alte informații orale sau scrise, obținute de la site sau prin intermediul serviciilor site-ului nu constituie o garanție, dacă nu este stipulată expres în termenii și condițiile de utilizare.
- LIMITAREA RĂSPUNDERII:
Societatea Transport Urban Resita S.R.L. nu va fi răspunzătoare pentru niciun fel de pagube directe, indirecte, accidentale, speciale, inclusiv, dar nu limitat la, pagube pentru pierderi de profit, bunăvoință, posibilității de folosire, date sau alte pierderi intangibile sau incomensurabile (chiar dacă Societatea Transport Urban Resita S.R.L. a fost informată anterior de posibilitatea apariției unor asemenea pierderi), rezultând din:
- utilizarea sau imposibilitatea utilizării informațiilor site-ului;
- costul procurării de bunuri sau servicii complementare rezultând din orice bunuri, date, informații sau servicii achiziționate sau obținute, mesaje primite, tranzacții începute prin/de pe site;
- acces neautorizat la, sau deteriorarea transmisiilor sau datelor utilizatorului;
- declarații sau acțiuni ale oricărei terțe părți asupra serviciilor site-ului;
- orice altă problemă legată de serviciile site-ului.
Dacă se consideră că orice material pus la dispoziție pe site, postat pe site de către terți sau utilizatori, violează drepturile de copyright sau orice alte drepturi, este necesară semnalarea acestei situații la adresele de contact ale Societatii Transport Urban Resita S.R.L. publicate pe site.
Pentru secțiunile site-ului care pot cuprinde opinii ale cititorilor, răspunderea asupra conținutului opiniilor revine în întregime autorilor acestora. Societatea Transport Urban Resita S.R.L. își rezervă dreptul de șterge de pe site acele opinii care contravin termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului sau pe care le consideră dăunătoare, sub orice formă, propriei imagini, partenerilor sau terților.
Acest site este oferit în această formă fără alte garanții.
Site-ul folosește cookies pentru a identifica utilizatorii. Acestea nu conțin niciun fel de date personale ale utilizatorului și nu prezintă risc în cazul în care sunt interceptate de terțe părți. Dacă browser-ul este configurat să nu accepte cookies, anumite pagini pot să nu funcționeze parțial sau în totalitate.
Informațiile furnizate unor pagini externe nu se află sub controlul Societatii Transport Urban Resita S.R.L. și orice publicare a unor date personale pe alte pagini de pe Internet se face pe propriul risc.
Societatea Transport Urban Resita S.R.L. își rezervă dreptul de a modifica, revizui, completa aceste reguli în orice moment. Orice modificare va fi făcută publică în această pagină și va intra efectiv în vigoare din momentul postării ei pe site.
Politica de utillizare cookie-uri
Politică privind fișierele cookies
Ultima actualizare: feabruarie 2019
- Introducere
Prezenta Politică privind fișierele cookies se aplică tuturor utilizatorilor paginii de internet www.turesita.ro. Informațiile prezentate în continuare au ca scop informarea utilizatorilor acestei pagini de internet cu privire la plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor de către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. în contextul navigării utilizatorilor pe această pagină de internet.
- Ce sunt cookie-urile?
Folosim termenul „cookie”-uri pentru a ne referi la modulele cookie și la tehnologiile similare prin intermediul cărora pot fi colectate informații în mod automat.
Un „Internet Cookie” (termen cunoscut și sub denumirea de „browser cookie” sau „HTTP cookie” ori „cookie”) reprezintă un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau pe alte echipamente ale unui utilizator prin intermediul cărora se accesează internetul.
Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de un web-server către un browser (de ex.: Internet Explorer, Firefox, Chrome). Cookie-urile odată instalate au o durată de existență determinată, rămânând „pasive”, în sensul că nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu vor accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului pe al cărui echipament au fost instalate.
Un cookie este format din două părți:
numele cookie-ului; și
conținutul sau valoarea cookie-ului.
Din punct de vedere tehnic, doar web-serverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe pagina de internet asociată web-serverului respectiv.
- Pentru ce scopuri sunt utilizate cookie-urile prin intermediul acestei pagini de internet:
Cookie-urile sunt utilizate pentru a furniza utilizatorilor acestei pagini de internet o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecărui utilizator în parte și anume pentru:
- îmbunătățirea utilizării acestei pagini de internet, inclusiv prin identificarea oricăror erori care apar în timpul vizitării/utilizării acesteia de către utilizatori;
- furnizarea de statistici anonime cu privire la modul în care este utilizată această pagină de internet către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. în calitate de deținător al acestei pagini de internet;
- anticiparea unor eventuale bunuri care vor fi în viitor puse la dispoziția utilizatorilor prin intermediul acestei pagini de internet, în funcție de serviciile / produsele accesate.
Pe baza feedback-ului transmis prin cookie-uri în legătură cu modul în care se utilizează această pagină de internet, Societatea Transport Urban Resita S.R.L. poate adopta măsuri pentru ca această pagină de internet să fie mai eficientă și mai accesibilă pentru utilizatori.
Astfel, utilizarea cookie-urilor permite memorarea anumitor setări/preferințe stabilite de către utilizatorii acestei pagini de internet, precum:
- limba în care este vizualizată o pagină de internet;
- moneda în care se exprimă anumite prețuri sau tarife;
- postarea comentariilor pe site.
- Care este durata de viață a cookie-urilor?
Durata de viață a cookie-urilor poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Există următoarele categorii de cookie-uri care determină și durata de viață a acestora:
- Cookie-uri de sesiune – Un „cookie de sesiune” este un cookie care este șters automat când utilizatorul își închide browserul.
- Cookie-uri persistente sau fixe – Un „cookie persistent” sau „fix” este un cookie care rămâne stocat în terminalul utilizatorului până când atinge o anumită dată de expirare (care poate fi în câteva minute, zile sau câțiva ani în viitor) sau până la ștegerea acestuia de către utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului.
- Ce sunt cookie-urile plasate de terți?
Anumite secțiuni de conținut de pe pagina de internet pot fi furnizate prin intermediul unor terți, adică nu de către Societatea Transport Urban Resita S.R.L. caz în care aceste cookie-uri sunt denumite cookie-uri plasate de terți („third party cookie-uri”).
Terții furnizori ai cookie-urilor trebuie să respecte, de asemenea, regulile în materie de protecție a datelor și Politica de Confidențialitate disponibilă pe această pagină de internet.
Aceste cookie-uri pot proveni de la urmatorii terți: Google Analytics, Facebook, WordPress etc.
- Ce cookie-uri sunt folosite prin intermediul acestei pagini de internet:
Prin utilizarea/vizitarea paginii de internet pot fi plasate următoarele cookie-uri:
- Cookie-uri de performanță a paginii de internet;
- Cookie-uri de analiză a utilizatorilor;
- Cookie-uri pentru geotargetting;
- Cookie-uri pentru publicitate;
a. Cookie-uri de performanță
Prin acest tip de cookie-uri sunt memorate preferințele utilizatorului acestei pagini de internet, astfel încât setarea din nou a preferințelor în cazul vizitării ulterioare a paginii de internet nu mai este necesară.
b. Cookie-uri de analiză a utilizatorilor
Aceste cookie-uri ne informează dacă un anumit utilizator al paginii de internet a mai vizitat/utilizat această pagină de internet anterior. Aceste cookie-uri sunt utilizate doar în scopuri statistice.
c. Cookie-uri pentru geotargetting
Aceste cookie-uri sunt utilizate de către un soft care stabilește țara de proveniență a utilizatorului paginii de internet. Vor fi primite aceleași reclame indiferent de limba selectată.
d. Cookie-uri pentru publicitate
Aceste cookie-uri permit aflarea vizualizării de către un utilizator a unei reclame online, tipul acesteia și timpul scurs de la momentul vizualizării respectviului mesaj publicitar. Ca atare, astfel de cookie-uri sunt folosite pentru targetarea publicității online. Aceste cookie-uri sunt anonime, stocând informații despre contentul vizualizat, nu și despre utilizatori.
- Ce tip de informații sunt stocate și accesate prin intermediul cookie-urilor?
Cookie-urile păstrează informații într-un fișier text de mici dimensiuni care permit recunoașterea browserului. Această pagină de internet recunoaște browserul până când cookie-urile expiră sau sunt șterse.
- Particularizarea setările browserului în ceea ce privește cookie-urile
În cazul în care utilizarea cookie-urilor nu este deranjantă iar calculatorul sau echipamentul tehnic utilizat pentru navigarea pe această pagină de internet este folosit doar de către dumneavoastră, pot fi setate termene lungi de expirare pentru stocrarea istoricului de navigare.
În cazul în care calculatorul sau echipamentul tehnic utilizat pentru navigarea pe această pagină de internet este folosit de mai multe persoane, poate fi luată în considerare setarea pentru ștergerea datelor individuale de navigare de fiecare dată când browserul este închis.
- Cum pot fi oprite cookie-urile?
Dezactivarea și refuzul de a primi cookie-uri pot face această pagină de internet dificil de vizitat, atrăgând după sine limitări ale posibilităților de utilizare ale acesteia.
Utilizatorii își pot configura browserul să respingă fișierele cookie sau să fie acceptate cookie-uri de la o pagină de internet anume.
Toate browserele moderne oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări pot fi accesate, ca regulă, în secțiunea „opțiuni” sau în meniul de „preferințe” al browserului tău.
Totuși, refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar ca aceasta nu va fi adaptată preferințelor și interesele dumneavoastră, evidențiate prin comportamentul de navigare.
Ca să nu ai emoţii la vederea echipei de control, asigură-te, înainte și după urcarea în autobuz sau microbuz, că ai la tine o legitimaţie de călătorie valabilă (bilet, abonament, legitimație), dovada achitării călătoriei prin SMS sau aplicația MobilPay sau chitanța eliberată de către sistemul de plată cu cardul contactless. Dacă totuşi se întâmplă să fii găsit fără bilet sau abonament sau să fie ceva în neregulă cu legitimaţia pe care o ai, iată ce trebuie să ştii:
- Atât persoanele care nu şi-au achiziţionat sau nu şi-au validat legitimaţia de călătorie, cât şi posesorii de legitimaţii de călătorie care nu le deţin asupra lor sau care nu le prezintă la solicitarea controlorilor sau a şoferilor sunt consideraţi contravenienţi;
- Persoanele depistate în mijloacele de transport fără legitimaţie de călătorie valabilă pot achita pe loc un aşa-numit „bilet de suprataxă”, în valoare de 50 de lei, pe baza unei chitanţe eliberate de controlori. În acest caz nu se încheie proces-verbal de constatare şi încetează orice urmărire. Alternativa este ca organul de control să încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei;
- La refuzul contravenientului de a se legitima, controlorul poate să apeleze la ofiţerii sau subofiţerii de poliţie sau poliţie locală. Pe toată durata legitimării şi întocmirii procesului-verbal şi/sau până la sosirea echipajului de poliţie, cât şi pe durata deplasării până la o secţie de poliţie, contravenientul este obligat să rămână lângă echipajul de control;
- Dacă în timpul controlului sunt depistate abonamente eliberate greşit de la punctele de vânzare a legitimaţiilor de călătorie ale TUR Resita, acestea se vor reţine, odată cu prezentarea de scuze către călător şi cu invitarea lui pentru a-şi ridica abonamentul a doua zi de la sediul societatii.